De 1 Decembrie pe Moldoveanu.

Combinatia ideala,intre un pasionat de munte si un profesor de istorie, este relatarea de mai jos. De ce Moldoveanu si de ce chiar pe 1 decembrie? Simplu. In afara de vechimea planului, pe care l-am "copt"cativa ani la rand, motivatia launtrica este repezentata de dorinta de fi pe cel mai inalt petec de pamant romanesc in ziua cea mai importanta pentru cei ce simt (inca) romaneste.

      Asa ca plecat-am patru din Targoviste, alaturi de Geo, Dragos si Bogdan, intr-o Dacie break (nu se putea altfel, nu?) si dupa un drum de 4 ore, pe ruta Sinaia-Paraul Rece-Zarnesti-Poiana Marului-Victoria, am ajuns la prima ora a diminetii pe valea Vistei. Desi prima zi a primei luni de iarna am avut surpriza placuta de a nu afla zapada, asa ca spusele domnului Thomas Bross, seful formatiei Salvamont Victoria, s-au adeverit:"o sa fie zapada la iesirea din padure, insa o sa aveti o mica problema la o traversare a vaii, acolo s-a rupt un podet".  Asa ca am fost nevoiti dupa aproximativ o ora sa fortam cursul vaii. In ciuda unei echlibristici precare nu am luat apa la bocancii, cel putin nu in cantitatea pe care o asteptam. Dupa traversarea vaii Vistea am de facut fata, de fapt mai degraba talpi nu fata, primei probleme mai serioase.

 

Pentru a nu mai cara doua perechi de bocanci, dintre care unii fiind plasticii, am recurs la solutia de imprumut. Desi propietarul mi-a dat asigurari ca cel putin purtam acelasi numar se pare ca O.U.G 329/2009 a afectat nu numai veniturile mele ci si bocancii de tura ai lui Iosif. Nu mult insa suficient cat sa incep sa simt o vecinatate deloc prietenoasa intre talpi, degete si bocanci. Dupa numai inca o ora devine evident ca bocancii vor castiga. Singura sansa la inde...picior imi ramane zapada. Sa o intalnesc cat mai grabnic. In timp ce la mine are loc aceasta sfada, gasca merge tocmai bine.

     Dupa aproximativ doua ore iesim din zona etajului forestier. Este ora 10.00 si razele soarelui lumineaza puternic zona crestei principale si a muchiilor vecine, acoperite de zapada. Muchiile Zanoagei, la est, si Vistei Mari, catre vest, strajuiesc valea Vistei. Marcajul turistic cruce rosie urmeaza fidel cursul vaii. Rasfatati de razele soarelui, pret de cateva minute bune, incetinim ritmul. Inainte de a aborda zona cea mai accentuata a traseului, urcusul final catre creasta principala a masivului fagarasean luam o pauza scurta de alimentare. Nu stam la 'boxe" decat foarte putin, asta pentru ca  umbra lasata de creasta si muchiile vecine reprezinta o diferenta de ceva grade bune de restul vaii, in aval, insorita.Cu batoanele in gura ne legam rapid coltarii, ne apucam pioletii si betele de ski si o dam 'la deal'. Zapada intarita suficient,si mai cu seama faptul ca simteam ca negociam bine conflictul intre talpi, degete si bocanci imi dau energie si pofta de a-mi infrupta coltarii din partea finala a urcusului. Ma "ascund" in spatele camerei, asa ca pe langa cadrele luate imi trag sufletul destul de des.Baietii maresc ecartul asa ca sunt nevoit sa trag tare in zona finala.

Prindem un jgheab inghetat bocna care ne scoate in Portita Vistei la 2325 de metri. Un vant rece insa moderat ne ia in primire. Imi indes in urechi castile playeru-lui si pe "Rapsodia romana" pornesc catre varful Vistea Mare, al treilea varf al tarii (2527 de metri). Urcam incet pentru a ne bucura cat mai mult de priveliste si pentru ca Geo, care daduse o raita pana la refugiu Vistea, sa ne ajunga. Undeva sub varf regupram tuspatru. Grijile pentru Bogdan, aflat la prima tura serioasa pe coltari si cu piolet, imi  reapar pe portiunea dintre Vistea si Moldoveanu. O muchie avand o portiune ceva mai expusa leaga cele doua varfuri. Este undeva in jurul orei 14.30. Grabim pasul si dupa 20-30 de minute ne aflam pe cel mai inalt pamant romanesc.

     Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la Humulesti...Pardon! Asta era un copy-paste. Deci, nu stiu altii cum sunt si de fapt nici nu am intereseaza asa mult ,insa vreme de cateva minute pe varful Moldoveanu de Ziua Romanilor, nu mi-am umflat pieptul asa cum o fac unele persoane publice in zile ca acestea, in fata multimilor, in studiouri de televiziune. Nu am auzit nici strigatele muribunzilor de la Calugareni, Posada, Selimbar, Baia, Marasesti, Oarba de Mures sau aiurea. Nu. Doar mi-am indesat adanc sapca de polartec pe cap, am privit cu nesat, ca si cum as fi fost pentru ultima oara in acel loc, si mi-am amintit pentru cateva clipe de bunicul de la Maramu', badea Gheorghe, Dumnezau sa-l hodine in pace, de cei doi copii ai mei, Mara si Tudor.

Ma inchin la crucea ridicata in memoria celor ce si-au jertfit viata in lupta impotriva comunismului,strang pentru o clipa Medalionul, imi aranjez esarfa mov, apuc rucsacul si pioletul si fac cale intoarsa. Mai sunt numai doua ore de lumina asa ca ne grabim sa ne prinda intunericul cat mai aproape de padure. Si culmea chiar ne iese socoteala. Ultimele ore insa prin padure trebuie sa fac pe mediatorul intre talpi, degete si bocanci. Apoi, paradoxal, desi intuneric reusim sa gasim o varianta mult mai usoara in traversarea vaii Vistea. Ultimele zeci de minute pe drumul forestier catre masina,masina care se incapatana sa nu mai apara. Bucuros ca va conduce Bogdan ma asez pe bancheta din spate si rememorez la cald tura.