Jurnal de Fagaras

De cativa ani intru in vara cu acest gand: "Anul asta parcurg creasta Fagarasului.Musai!". Voinicia acestui gand ma insoteste asa cum pe Napoleon il insotea palaria-bicorn. Caut camarazi, stabilesc traseul,perioada. Apoi nu stiu cum ma invart ca imi fac tot felul de probleme si tura fagaraseana ramane incremenita in proiect pentru vara ce va sa vina. De mai bine de un deceniu Fagarasul  ramasese un proiect neimplinit. Si in asta vara am fost atat de aproape sa pastrez linia obisnuita.Insa nu aduce deceniul ce aduce saptamana. Asa ca...
M-am gasit intr-o dimineata de septembrie pe valea Moasa Sebesului. Alaturi de trei camarazi. Cu un rucsac bine chibzuit incat doar in ultima clipa periuta mea de dinti a scapat de o amputare a cozii. Urc nechezand pe poteca marcata cu triunghi rosu pana in Culmea Moasei.Dupa un scurt popas langa stana

ajung langa cabana Suru aflata in proces de anvelopare. Termopanele albe trimit mai degraba la o  farmacie rurala.

Este ora pranzului dar nu dau ghies foalelor. Ceva frugal si dupa o ora si ceva maruntis ma aflu in creasta principala a Fagarasilor.Bucuria revederii acestor locuri ma mana la fel de puternic cum bate vanDamme in filme cand are belele.

Imediat ma iau in primire lespezile Budislavului. Ascuns de abisurile Ciortei, lacul Avrig imi aminteste de racoarea caldarilor nordice.

"Ceata" din stomac devine din ce in ce mai densa si mai insistenta. Pacalesc Garbova cu un pumn de stafide. Urcusul pe varful Scara este indulcit de lumina amurgului ce isi face aparitia tiptil. Ma intind pe iarba de langa noul refugiu Scara in asteptarea camarazilor si a cinei.

Orele de tropaiala, aerul tare si cateva guri de tuica ma transforma intr-un Iosefini al merindelor.Cateva povesti sub cerul instelat,dupa care trec repede pe taramul lui Hypnos.
Ziua a 2-a. Incep cu stangul. Asa ca abia pe varful Serbota constat ca mi-am uitat frontala in refugiu. Gandul asta ma sacaie pe primii pasi de pe custura Saratii. Incep prin a-mi repeta "nu ne atasam de obiecte!". Asa ca pe prima treime a custurii incep sa ma indrept catre budism.

 

Leg o conversatie cu un cioban de 78 de ani care urcase din fundul caldarii Berbecilor sa imi ceara o bricheta. Care nu a luat in viata lui niciun medicament. Imi arata si imi ofera si cateva radacini de ghintura ba chiar imi spune si cateva retete. In zona seii Cleopatrei se afla cateva grupuri de turisti. La fel si pe varful Negoiu Mare.

 

De aici in coborare rapida pe strunga Dracului. La timp pentru ca in caldarea Laitelului am intalnit alte grupuri de turisti ce se indreptau catre varful ce tocmai il lasasem in urma.

 

Pe malul lacului Caltun  imi rezerv o ora de stat la soare si mai ales luxul de a ma spala. Urmeaza in arsita urcusul pe Laitel. Urc fara pauza numarand pasii. Nu pierd numaratoarea nici macar cand intalnesc doi mutanti cu megaburti cladite cu cefe de porc cat ale lor de unsuroase si hectolitrii de bere.Fara rucsaci si plini de superbrandul de haine de munte Fubu.Unul dintre mutanti are in mana o cutie de bere. Convins fiind ca o va lasa la Caltun ii arunc o privire meritata. 1500 de pasi pana pe varful Laitel. Aici la odihna femelele mutantilor, pline de aur precum o aprozarista din vremurile ceausiste. Ambele dau semne de nervozitate. Cefalopozii lor intarzie. Mutantii intalniti si orcile astea,una blonda si alta bruna, imi demonstreaza valabilitatea sloganului meu electoral "Vasectomia salveaza Romania!". Sunt putin sadic. Altfel nu-mi explic de ce astept pe varf sa ajunga mutantii. Orcile ii iau la rost. Mai ales cea blonda. Q.E.D. Un mutant spune ca  "am facut o juma' de ora pana la balta aia" indicand lacul Caltun. Asta ma determina sa plec cat mai repede. Si sa regret ca nu am pusca.

 Continuam, stabilind sa innoptam la refugiul Fereastra Zmeilor. Unul dintre camarazi renunta. Problemele mai vechi cu genunchiul il determina sa coboare in Balea-Lac. Stabilim sa ne astepte maine seara in la stana din valea Rea. Evit sa urmez creasta si ajung rapid langa monumentul celor patru alpinisti de langa lacul Capra luati de avalansa dupa ce parcursesera in premiera de iarna  creasta Arpaselului in 1963. In aceeasi creasta vad doua echipe. Mai au destul de parcurs si noapte sta sa cada. Ajungem pe semiintuneric la refugiu.

 12 ore intre refugiul Scara si cel din Fereastra Zmeilor. Fara sa trag tare si cu destule pauze. Aici insa am parte de ceva neplacut. Izvorul de langa refugiu este secat. Cu doar un litru de apa pentru tustrei ma pregatesc pentru o noapte uscata. Apa imi apare in schimb in vis. Pana in preajma refugiului. Iar eu beau si beau si beau pana ma trezesc.

Ziua a 3-a. Trezit trag paiul mai scurt si cobor dupa apa. Un cioban somnoros ma ghideaza catre un izvor. Si beau,beau si beau. Cu 7 litri in rucsac si inca 2 litri in stomac urc pana la refugiu fara entuziasm. Pana la lacul de la Podu Giurgului nu este cale lunga asa ca las 3-4 litri in refugiu. 

 

Ating rapid linia de creasta si dupa cateva apeluri strig catalogul zilei de astazi. Arpasul raspunde primul. Refugiul cel nou din zona lacul Podu Giurgului este o treaba prost facuta. Neetansat, plin de mizerie si cu priciuri pe care nu poti dormi din cauza ochiurilor mari de la plasa paturilor. De aici pana pe Moldoveanu ajung in 2 ore.Iar 20 de minute  imi ia  urcusul Vistei Mari. Sunt deja orele 13.00 si mai am coborarea catre

valea Rea. Pentru mine o premiera.Un ramas bun de la creasta principala a Fagarasului si tin poteca ce te conduce dupa 3-4 ore si 42 de kilometrii de drum forestier in Nucsoara. Pana la pragul glaciar ce se vede din creasta a fost minunat. A urmat apoi o coborare care parca nu se mai incheia. O ruptura de panta plina de praf alunecos si o imparatie a excrementelor de oaie. Nu vedem masina care ar fi trebuit sa ajunga deja in preajma stanii din valea Rea. Perspectiva celor 42 de kilometrii pana la Nucsoara, mare parte din acestia la lumina frontalelor, nu o gasesc potrivita pentru a incheia ziua de azi. Ajung la stana si golim rucsacii. Ii omenesc cu ce mai aflam. Mai cu seama Valica, 13 ani si nicio zi de scoala, se bucura de bunataturile din desaga. Arunc cateva vorbe cu conotatii branzofile si mamaligofile. Baciul nu raspunde afirmativ. Nici macar cu o urda sau un alt derivat din lapte.

 Asa ca tragem o poza,mai ales pentru peisajul ce ni-l ofera Fagarasul de aici.

 

Vestile pe care baciul ni le-a dat ne dau ceva fiori. Speram ca macar dupa cei 4 kilometri, pana la o portiune mai rea a drumului, sa-l intalnim pe cel ce ieri parasea creasta Fagarasului in zona Balea-Lac.Daca nu prima cladire/anexa/orice cu acoperis va fi adapost pentru noaptea ce se lasa rapid. Insa vorba dacilor din tribul carpilor "Fortuna caeca est". Si in doar 3 ore sunt acasa. Asta cu tot cu sacrificarea in Campulung a unor mici si a unei beri.

Cum as putea sa trec de la cele ale pantecului la cele ale sufletului?

O parte din mine a mai ramas acolo. Cea mai fericita parte din mine...

 

Martisorul meu...

Frunza ministeriala ascunde numai o mica parte din zonele rusinoase ale turismului romanesc. Pline de pilozitati neingrijite ( aici se ascund serviciile de proasta si japca calitate) ori de miasme ce te duc rapid cu gandul la un spatiu  nesanatos atat din perspectiva mediului geografic cat si a turmelor (desi astea presupun un minim de organizare) de fripturisti, "turismul,aceasta cheie de bolta a noii Romanii"(asta am auzit-o la un cretin angajat politic) este doar in imaginatia unor factori centrali sau locali. Nu sunt deloc fanul unor acarieni in orezul-garnitura consumat aiurea pe la vreo unitate turistica insa sunt fanul declarat al nemodernizarii cai de acces in zona montana a judetului Dambovita. Pentru cei care au facut geografia cu preoteasa satului si pentru cei care vor studia geografia Romaniei in limba minoritatii (asa cum prevede actuala lege a educatiei) din care fac parte ma refer la zona sudica si centrala a Bucegilor.
Asadar alaturi de Geo pe atat de batutul drum (comunal sau judetean, habar nu am ce statut mai are) ce leaga comuna Moroieni de zona ei intravilana cea mai ravnita, de zona Padina-Pestera. Dupa o halta la cabana Bolboci la o bere si o poveste cu nea Doru cabanierul (nu pot sa nu amintesc una din cele mai tari povesti reale spuse de nea Doru: la intrebarea legata de rentabiliateta meseriei de cabanier imi raspunde ca mai ramai cu ceva cat sa supravietuiesti dupa ce trec gepizii, sanepizii si alti jefuitori) hotaram sa ramanem la cabana A.N.S.M.R. din Padina. Asta pentru ca stiam ca este in plina desfasurare scoala de iarna Salvamont si vorba lui Geo"mai vedem si noi oameni de munte, mai o poveste, trece timpul mai cu spor".

Un asemenea om de munte am sperat sa intalnesc si chiar am avut bafta. George Resiga, seful formatiei Salvamont Lupeni, ce-mi fusese monitor la o scoala Salvamont acum 10 ani.Ma trag cu el in chip,asta a doua zi de dimineata. Cand scriu aceste randuri nu sunt deloc angajat pe o linia malitioasa, caustica desi la ce am vazut in cabana respectiva ma cam oftic ca nu am fiorul respectiv activat. Si nu din acest motiv ne aflam aici. Scopul: o tura pana la Omu si inapoi. Durata: numai o zi. A doua zi charmul nostru mai atrage inca trei. Bebi, care ma tot intreba de ceva vreme de o tura la munte, ajunge la Padina in numai o ora si jumatate din Targoviste. Si inca doi jandarmi montani de la postul Pestera, Alin si Grigore,ce se incumeta sa se miste pana in Babele.

Alegem asadar sa urcam pe varianta  Babele-Omu pe un soare primavaratic si pe o zapada pe cale de disparitie. Deh, orientarea sudica. Ne bucuram de aer, de miscare si de peisaj. Restul simple amanunte.

Daca spun Babele spun cabanuta Ginei si a lui Ginel, "Floare de colt". Unde il gasim pe Ginel agitat nemaiavand tigari. Il potolim pentru o perioada.Dupa cateva ceaiuri si o iahnie de fasole ce aduce ca si forma si textura mai degraba cu o coliva ne despartim. Jandarmii coboara catre Pestera pe acelasi traseu iar noi trei ne indreptam pe platou catre Omu.

O zi pe masura sufletului meu. Soare,nici o adiere a vantului si zapada consistenta ne insotesc pe traseul nostru.Nu sunt parcimonios si va invit la cateva imagini.Catre cele doua varfuri ale muntelui Obarsia:

 Si catre varfurile Gavanele, Coltul Ocolit(Bucura Dumbrava) si Omu.

Traversam pe varianta de iarna muntele Obarsia. Unele ezitari ale lui Bebi, lipsa din bagajul acestuia a coltarilor si a unor incaltari de iarna ma determina sa ii propun lui Geo solutia retragerii din zona seii La Ceardac pe valea Obarsiei catre Pestera. Desi imi doream sa profit de o asemenea zi de iarna si sa urc la Omu decizia adoptata in unanimitate este cea justa. Imi iau ramas bun de la Costila,Moraru si valea Cerbului:

de la zona cea mai inalta a Bucegilor-varful Omu:

si coboram catre valea Obarsiei:

pe pantele sudice ale muntelui Obarsia:

 

si stanca Mecetului Turcesc:

Dupa doua ore, deschizand poteca printr-o zapada pana la genunchi inmuiata de soarele din ce in ce mai puternic, ne aflam langa postul de jandarmi Pestera. Iahnia-coliva a Ginei isi traise traiul de multa vreme si doar lucratura costmului de gore-tex mai pastra vie amintirea ei,in stare gazoasa insa. Asa ca ne-am potolit foamea si pe acelasi drum, pe care mi-l doresc la fel de "modernizat" , o pornim catre Targoviste. Cu fata arsa de soare si cu gandul la urmatoarea tura.

P.S. Traseul parcurs este martisorul meu pentru femeile care imi inteleg (a)plecarea mea catre toate aceste daruri divine.

       

La Munti Albi!

Leaota. Pana si in sens oronimic acest munte te trimite la o zona montana cuprinsa de paduri la fel de intinse precum creditul la romani si strabatut de trasee turistice marcate precum este clasa politica autohtona strabatuta de metabolismul  sanatos al democratiei.
Daca ati trecut de fraza precedenta si mai sunteti aici va avertizez ca urmeaza una din cele mai scurte si plictisitoare iesiri din acest an.Scopul acestei ture, organizata in fiecare an in luna februarie de catre o asociatie de turism din Targoviste, este parcurgerea integrala a crestei principale a masivului Leaota. Ceva in jur de 30 de kilometri, traseu marcat,insa numai pe harti. Geografii, nu stiu daca si geologii, l-au "cuplat" cu Bucegiul. Cu care se "pupa" in zona seii Strungulita.
Personal recomand parcurgerea crestei principale fie iarna, pe schiuri de tura, ori toamna tarziu dupa ce s-au lasat la vale disponibilizatii ce au imbratisat, odata cu sticla, ciobania.
Acum un deceniu traversarea aduna oaresce oameni ce formau un grup pe atat de omogen pe cat sunt eu de multumit in fiecare dimineata ca trebuie sa merg la lucru. Din acest motiv multe traversari se scurtau pe o varianta ce pleaca din cota maxima a masivului, varful cu acelasi nume (2133m.) si te imbie precum o amazoana catre valea Brateiului.

In acest an pentru tura s-au inscris un numar de oameni invers proportional cu sansele de reusita.Grupul, patru oameni si o femeie (aici am introdus o clasificare, un fel de "sa le rupem picioarele sufragetelor", intalnita in satele de munte din judetul Dambovita). La care m-am adaugat. In postura de narator.Si de posesor al unui proaspat costum de gore-tex, un xcr triplu strat, "mamica lui". Expresie tot din nordul judetului. Si apropos de nordul judetului, de acolo am plecat. Din satul Runcu. Am scapat de fo' 9-10 km. de-a lungul vaii Ialomicioara cu bunavointa cumparata a lui Fursec. Porecla soferului nu cred ca i se datoreaza infatisarii fizice sau ocupatiei sale. Mai degraba psihicului sau. Mai usurat de Fursec cu 5 lei si de fiica acestuia de 3 bomboane o apuc voiniceste catre cabana Leaota. Singurul  asezamant turistic din aceste masiv montan situata pe pantele sudice ale muntelui Romanescu. Oferta cabanei este generoasa. Vara poti pleca inspre creasta sau aiurea cu o colectie impresionanta de pureci  in functie de factori, ce ma imping catre divagatii medicale. Deci nu am sa o fac. Iarna sunt sanse mari sa nu mai gasesti pe altcineva in cabana. Nici macar pe cei carora le spun,acuzand un vocabular sarac si decent, drept cabanieri.Si negasind pe nimeni purcezi evident sa faci focul in soba. Asta daca ai bafta sa gasesti sobele in stare de a fi de ceva in stare. Sa presupunem ca ai o asemenea bafta. Dar pana incalzesti camera de la etaj, cea cu balcon cu vedere catre sud (de unde se stie ca veneau frecvent turcii) ai de asteptat ore bune.
Noi am avut mega-bafta gasind in camera un foc,aflat ce-i drept in stadiul comunei primitive.Ocup un prici nerevendicat in imediata vecinatate a sobei. A se citi in imaginea de mai jos multumirea de pe chipul meu.

 In orele urmatoare alaturi de Geo, Mihai si "cabanierul" Gila, in balconul veronez, plimbam pe rand doua jumatati de tuica. La inceput in sensul acelor de ceasornic.Pana cand acele incep sa se poticneasca. Cuprinsi de foame ne aruncam asupra bucatelor. Scap cateva boluri alimentare sumar mestecate pentru a opri revolta stomacului alimentata de tuica veroneza.

Stabilim plecarea in tura undeva pe la 4.00 . Orele se scurg lent jalonate de discutiile cu tematica montana, de o linte cu fasole muuuulta si buna,pe care am cam ars-o si de sosirea unui grup de trei bucuresteni care ni se vor alatura in incercarea de traversare a crestei principale a Leoatei.

Tuica, soba si sacul de puf sunt tot atatea motive ce ma arunca rapid in lumea viselor. 

Cateva ore mai tarziu ma misc in reluare printre bagaje si oameni ce vorbesc prea tare pentru ora asta prea mica.Tactica da rezultate si plec din cabana ultimul din grup. In fata mea inca opt somnambuli. Dupa ce trec de stana din Romanescu vantul se inteteste iar fulgii de zapada in loc de vals incep sa faca un pogo-pogo. Imi spun in barba sa nu trag tare pana in varful Leaota si sa-mi conserv energia. Asta se traduce si altfel:"nu am sa fac urme pana in varful Leaota!". Cei 8 au un avans constant in fata mea. Nu ma agit deloc si schifuit de un vantul  taios inaintez ca un soldat sovietic "za Berlina".Undeva dupa varful Romanescu cei 8 ma asteapta. In fapt stau la sfat. In aceasta poiana alpina a lui Iocan decid sa se retraga pe acelasi traseu. Incerc sa-i determin sa continuam pana se lumineaza. Inca 30 minute si apoi reluam discutiile in plen,propun. Cele propuse de catre mine sunt ascultate asa cum puterea asculta opozitia. Capos, deh doar am nas putin oltean, decid sa continui. Singur. Cei 8 se pierd in directia opusa, ascunsi repede de valuri de ceata si intuneric. Privesc ceasul. 6.20. Imi stabilesc un prim target.La ora 9.00 sa fiu pe varful Leaota. In acelasi ritm de soldat sovietic urc cele doua cocoase ale varfului Frumuselu. Pana in saua Tancava, de unde urmeaza panta finala (fo' 300 de metri) catre varful Leoata mai sunt cateva mici dune de zapada.

O prima pauza de hidratare. Aman sa mananc un baton de cereale.In scurt timp incepe a se lumina. Si vantul a se inteti. Simt o durere oculara surda. Incep sa nu mai gust deloc pogo-pogo-ul ce ma insoteste. Ma uit la ceas. Aproape 7.00. Ratiunea invinge. O fac stanga imprejur si tinand linia de creasta ajung in varful Romanescu. Lipsa de atentie si ceata ma conduc pe o coborare care incepe sa nu-mi placa. Prea repede pierd altitudine, imi zic, sigur ma aflu pe Marginea Domneasca. Ma reintorc in zona varfului. Mult mai atent ma...ratacesc din nou, reapucand-o pe linia de creasta. Imi vine in minte isprava de la inceputul lunii ianuarie din Bucegi, cand am dovedit ca  releul de pe muntele Cocora este pe o planeta distincta de a noastra insa la fel de sferica.

Ma reintorc in zona varfului Romanescu, pentru a treia oara in aceste prime ore ale diminetii. Cateva guri de ceai si dupa ce imi ating medalionul incep un "an-tan-tiri-mogodan...". Suficient cat sa intrezaresc, printre cateva valuri de ceata, drumul ce incinge creasta principala a Leaotei pe undeva pe pantele sale estice. Nu mai bag in seama dansul fulgilor ce vin de unde vor ei si se holbeaza des la ochii mei O1 si O2. Ora 8.30 ma gaseste in preajma cabanei. Unde nu mai intru si o dau la vale. Au urmat apoi trei ore pana in Runcu, doua dintre ele pe un drum forestier acoperit cu gheata pentru care plasticii mei au cel mai al dracu' respect.

Este sambata 19 februarie si mai am 12 ore si implinesc 39 de ani. 

Multumesc de urari draga cetitoriule.

La Munti Albi si voua!

Malaies(t)i in calcaiesi!

La o saptamana dupa tura de trei zile iata-ma-s la poalele Bucegilor la Gura Diham, alaturi de trei camarazi. Ovidiu sau Nashu', Dragos si Adi.Horatam sa urcam la varful Omu de data asta prin hornurile Malaiestilor. Cu o zi in urma Radu de la Statia Meteo Omu ma nelinistise cu prognoza pentru ziua de azi.Vant tare, peste 100 km/ora. Asta ma nelinistea cumva. Asa ca privesc partea plina a paharului si imi spun ca pana la urma o miscare pana la Malaiesti si retur este o zi castigata. Drumul pana la cabana Poiana Izvoarelor ne mai trezeste nu pentru ca o ploaie marunta de noiembrie ne-a insotit primii pasi ci pentru portiunile de gheata pe care le poti traversa dupa cum poftesti. O asemenea paleta de stiluri artistice nu puteau sa nu fie recompensata si de anumite intalniri directe si deloc amicale cu solul patriei noastre. Numai Dragos isi alege drept "jumatate" una bucata copac ce poseda un trunchi generos.Intalnirea dintre ei fiind un rezultat al unui cockteil intre romantismul secolului al XIX-lea si ceva apucaturi sado-masochiste. Dupa circa o ora de mers intram in sala de mese a cabanei Poiana Izvoarelor unde temperatura nu este mai prejos decat cea de afara. Unde dupa

cateva ceaiuri:

si un nash aburind sau aburit, nu stiu sigur:

Ne luam desagii si o pornim pe poteca catre cabana Malaiesti. Stabilim democratic ca vom ramane la varianta stabilita initial si nu vom urca catre Omu prin creasta Bucsoiului. Nu cunoastem nici intensitatea vantului si nici directia acestuia in zona de creasta asa ca atenti la portiunile de gheata de pe poteca si la peisaj, in asta ordine.

Catre cabana Diham si in masivul Piatra Mare, in fundal:

 la intersectia cu valea Bucsoiului, finu' si cu nashu' parasind orashu':

catre creasta Bucsoiului:

Intr-un oras precum Targoviste in care iubitorii de munte sunt, din pacate, destul de putini in comparatie cu orase de marime asemanatoare descoperirea unuia este pentru mine o incantare. Trecand peste aceasta introducere, deloc gratuita, incep sa il descos pe Adi care are si ceva iesiri in afara. Ma intereseaza in principal tura lui din 2008 pe Aconcagua. Acest munte este un obiectiv al meu in anul ce va veni.In aceasta conversatie inghitim poteca:

ce ne apropie de cabana Malaiesti:

 

Aici ne infruptam din bucate stropite cu ceai. La invitatia noastra ni se alatura la masa un cetatean cu care ne-am intalnit pe drumul de la Busteni spre Malaiesti. Tinerel, echipat corespunzator.Purtand insa un ham de catarat, de care atarna o carabiniera si un 8 plus doua selbst-uri. L-am intrebat de ce poarta la vedere toate cele scrise mai sus iar unul dintre raspunsuri merita aflat. Cu ajutorul selbst-urilor a tractat colegi de drumetie. No comment!

O cam lungim si ne urnim catre hornurile Malaiestilor. Ceata si mai ales vantul preconizat in zona de creasta sunt tot atatea motive sa nu iutim pasul.

Trecem pe langa Bisericuta Malaiestilor, numita asa pentru ca vazuta din creasta dintr-un anume unghi te trimite la nava unei biserici.

 

Ne ingaduim unele momente de ragaz

Inainte de a urca prin hornurile Malaiestilor:

Si de a ne pregati termic pentru vantul ce ne va insoti in partea finala a urcusului catre varful Omu:

Ultima ora de urcus o facem intr-o imparatie a albului. Din cand in cand o rafala mai sanatoasa imprastie pentru cateva clipe si cativa metri ceata. Inaintam pe o linie intre marcajul turistic si linia de creasta, cu gandul la caldura si ceaiul de la statia meteo de la Omu.

Vreme de 45 de minute ne tragem sufletele in compania lui  Radu de la statia meteo aflata la cea mai inalta a(l)titudine din Romania.Un ceai indelung vorbit. Desi orele 16.00 in miez de ianuarie aici sunt doar -6 grade celsius. In privinta vantului inca nu a atins prognoza de ieri insa, ne spune Radu, in orele ce urmeaza o sa se intample asta.

Pe o ceata cu nimic mai prejos decat ceata cea de toate zilele din societatea romaneasca si ajutati de cea mai atragatoare dintre legi, cea a gravitatiei coboram pe valea Cerbului. Prima jumatate de ora orbecaind insa cu sansa pentru ca intunericul sa ne afle cu putin inainte de a intra in padure.

O ultima privire catre vaile nordice ale Costilei:

Relaxarea, oboseala si neatentia sunt factori care te pot face sa intelegi legea gravitatiei. Asta constat eu undeva la varsarea vaii Caldarilor in valea Cerbului, pe malul opus acestei confluente. Cativa metri care mi-au dat cativa fiori si tot ceea ce a urmat dupa.

Apoi portiunea finala prin padure. Pana la poiana Costilei incaltat cu plasticii am avut senzatia ca mai bine calcam pe oua avand pe bocanci si coltarii. Cu o frontala care isi dadea ultimele sfortari si cu o poteca plina cu gheata deseori bine ascunsa am avut deseori senzatia ca picioarele mele si-au proclamat independenta fata de restul corpului.Uneori cu figuri demne de un patinator rus, alteori cu atata bafta incat ma gandesc ce am mancat la micul dejun ajung in poiana Costilei. De aici prin plaiul Fanului in drumul ce leaga Busteni de Gura Diham. 

Lada Niva.Alifantis.Carlsberg.Cipsuri.Medalion.Munte.

Pe final pentru cei de formatie mai putin umanista (profesional) ori romantica iata cate ceva din  GPS-ul Garmin al lui Adi. 

ceva legat de distanta

si ceva legat de timp:

Aaaa! Uitam.Banc aflat pe valea Cerbului via-nashu':" Culmea fidelitatii. Sa fii la a treia nevasta si la aceeasi amanta"

Trei zile,ca-n povesti.

"Eu am pus toba putin la afumat". "Gusta si putina sunca". "Parca piftiei i-ar mai trebui putina sare". "Sarmalele sunt excelente". Cand un an debuteaza cu aceste propozitii nu-ti ramane decat sa speri ca le vei supravietui. Si sa intrevezi luminita de la capatul carnatului. Pentru mine lumina nu era deloc palida. In cateva zile daca rezistam turneului socio-culinar aveam sa imi umplu alveolele pulmonare de aerul muntelui.

Ziua 1. Vineri,7 ianuarie.
Reusesc sa mai gasesc inca trei supravietuitori si sa-i convinga sa ne intrecem in eructatii si flatulatii. Alegem ca teren de de(z)gustare muntii Bucegi.Asa ca tropaim usor pe ulitele unui Busteni,in asteptarea turistilor ce chefuiesc pe calendarul iulian ori a celor ce se pregatesc de sfantul Ion pe rit nou si dupa o ora ne aflam in poiana "La Verdeata" la intrarea in valea Alba. 

 

Imi asez coltarii, infasc cu o mana pioletul si cu cealalta batul de schi  iar cu mana ramasa libera (deh, la momentul Cernobal eram in clasa a VII-a) imi indes castile in urechi si pornesc muncitoreste pe muzica luiChopin. http://www.youtube.com/watch?v=FSSx9Z7-dJQ Va invit sa ascultati si sa priviti imaginile de mai jos.Catre peretele vaii Albe,cea mai mare verticala din Romania.

 

Ori catre Albisoarele Caraimanului:

Un mic ragaz si o privire catre "moamaaaa de unde am plecat!"

 Si biensur  catre "moamaaaa cat mai avem!":

 Nu stiu daca Chopin sau Jarrett-ul de dupa (deh, trebuie sa reiasa din blogul meu ce gusturi muzicale am,cateodata ce-i drept, nu-i asa?) ori slaba participare la crima pasionala de Craciun si urmarile ei directe sau poate dorul neostoit de Munte sau poate tustrele, nu stiu insa stiu ca ma pomenesc ca ma misc mai cu talent. 

Trec de saritoarea Carnului, ocolind-o prin stanga si sunt intampinat de o vale Alba cu accente mai hivernale. Vantul si ceata sunt insotite discret de cativa fulgi de zapada.

Elementele lecturate ma determina sa iau hotararea sa-i astept pe ceilalti patru compagnioni,desi numai unul are obiceiul de a imparti painea dar asta este o alta "mancare de peste",la caldura si la un vin/ceai fiert. Asa ca ajuns in platou o intind catre cabanuta "Floare de Colt" de la Babele, a lui Gina si Ginel.

Convins de refexul pavlovian am in rucsac pentru cei doi doua mere. Odata intrat in cabanuta prima intrebare a Ginei ("Unde sunt merele mele?") m-a cucerit pentru moment  pentru stiinta. De aici pana la mecanica fluidelor a fost facil. Ceai, vin fiert la patrat si o ciorba. Ultimul vin fiert in compania (desi numai unul imparte painea!) celor patru. Numele lor nu va foloseste,asa ca nu-i mentionez. Daca insa va intereseaza, cu mare placere am sa-i deconspir. Sa trec peste aceasta paranteza/acolada cat inca mai am resursele necesare.Ma despart de Gina si Ginel si o dau la vale sprinten catre cabana Padina, pe valea superioara a Ialomitei.Unde ne intalnim cu restul grupului.Cu care a doua zi urma sa fac o tura pana la Omu. Membri ai unei asociatii de turism din Targoviste, "Chindia". Care au acest obicei de cativa ani.

Ziua a 2-a. Sambata, 8 ianuarie.

Ma trezesc destul de greu. Asta nu din cauza de oboseala ci de o lene carpato-danubiano-pontica.Ma mobilizez vazandu-i pe cei de la "Chindia" urcand in monom pe piciorul Babelor.Asa ca incep sa urc asa cum probabil a facut-o si Ana lu' Manole.

 

Monomul celor de la Chindia se transforma destul de rapid in cateva polinoame, pe care reusesc sa le ajung din urma si dupa o ora si ceva maruntis savurez un ceai in cabana Babele. Nu atat pretul (3 lei,cca 150 ml) ci lamaia ce inoata in voie in ceai ma inveseleste. Nu e trucaj, pe bune. Voila:

Dupa o ora si ceva maruntis de stat in cabana(?) Babele ma indrept alaturi de pluton catre varful Omu. Din pacate soarele se ascunde sub o patura de nori iar valurile de ceata ne cuprind insotite de intensificari ale vantului.

Plutonul celor de la Asociatia de Turism "Chindia" se sparge undeva  in apropiere de Ceardac.Initiez o "evadare" copiata dupa cea din Le Tour intr-o etapa de munte,evident. In "plasa" mea se mai inscriu inca cativa alaturi de care ajung la statia meteo de la Omu.

Raman cu "evadatii" pana ajunge si restul plutonului. In total suntem 17. Aglomeratia si mai cu seama prezenta lui Tawrich, zeita persana a foamei ma arunca in ceata din zona varfului in coborare pe valea Obarsiei catre cabana Padina. Cei ramasi la Omu au insa bafta pe care eu nu am avut-o decat de la Mecetu Turcesc in aval. Ceata se risipeste si iata ce am ratat eu si"evadatii". 

Catre varful Costila si valea Prahovei:

   

 Cabana Omu in hibernare:

 Inspre valea Gaura si zona braneana:

 Vecinii Bucegilor de la vest: Iezer-Papusa si Piatra Craiului:

 In plan apropiat varful Bucsoiu iar in plan secundar cei doi "juni" brasoveni Postavaru si Piatra Mare:

Iar acum iata ce a ratat grosul plutonului:

Mecetu Turcesc:

Catre ciorba lui nea Ion de la Padina:

Cascada Obarsiei in "silentio stampa":

Catre zona superioara a vaii Ialomita:

Si jgheaburile estice ale muntelui Doamnele:

Ajunsi la cabana Padina un ceai fierbinte este tot ce-mi doresc pe moment. Din patriotism local au ba constat ca ceaiul de aici ( 1 lei-250ml) este mult mai ceai decat cel prahovean, din Babele. Daca nu va pot convinge de asta cel putin la elementul  lamaie am sa va conving:

Ziua a 3-a. Duminica, 9 ianuarie.

O tura circuit pe traseul Padina-Pestera-Babele (inca 2 ceaiuri la acelasi pret si la aceeasi cantitate, insa cu lamai mai barbate)-eoliana de la Babele-inca 25 minute de ratacire-eoliana de la Babele ( nu am gresit)-zona Piatra Arsa-plaiul Cocora-cabana Padina.Apoi infruptarea din bucatele gatite de nea Nicu de la cabana A.N.S.M.R. si spre Targoviste. Unde odata ajuns mi-am privit echipamentul convins ca a doua zi o vom apuca spre creste.