Malaies(t)i in calcaiesi!

La o saptamana dupa tura de trei zile iata-ma-s la poalele Bucegilor la Gura Diham, alaturi de trei camarazi. Ovidiu sau Nashu', Dragos si Adi.Horatam sa urcam la varful Omu de data asta prin hornurile Malaiestilor. Cu o zi in urma Radu de la Statia Meteo Omu ma nelinistise cu prognoza pentru ziua de azi.Vant tare, peste 100 km/ora. Asta ma nelinistea cumva. Asa ca privesc partea plina a paharului si imi spun ca pana la urma o miscare pana la Malaiesti si retur este o zi castigata. Drumul pana la cabana Poiana Izvoarelor ne mai trezeste nu pentru ca o ploaie marunta de noiembrie ne-a insotit primii pasi ci pentru portiunile de gheata pe care le poti traversa dupa cum poftesti. O asemenea paleta de stiluri artistice nu puteau sa nu fie recompensata si de anumite intalniri directe si deloc amicale cu solul patriei noastre. Numai Dragos isi alege drept "jumatate" una bucata copac ce poseda un trunchi generos.Intalnirea dintre ei fiind un rezultat al unui cockteil intre romantismul secolului al XIX-lea si ceva apucaturi sado-masochiste. Dupa circa o ora de mers intram in sala de mese a cabanei Poiana Izvoarelor unde temperatura nu este mai prejos decat cea de afara. Unde dupa

cateva ceaiuri:

si un nash aburind sau aburit, nu stiu sigur:

Ne luam desagii si o pornim pe poteca catre cabana Malaiesti. Stabilim democratic ca vom ramane la varianta stabilita initial si nu vom urca catre Omu prin creasta Bucsoiului. Nu cunoastem nici intensitatea vantului si nici directia acestuia in zona de creasta asa ca atenti la portiunile de gheata de pe poteca si la peisaj, in asta ordine.

Catre cabana Diham si in masivul Piatra Mare, in fundal:

 la intersectia cu valea Bucsoiului, finu' si cu nashu' parasind orashu':

catre creasta Bucsoiului:

Intr-un oras precum Targoviste in care iubitorii de munte sunt, din pacate, destul de putini in comparatie cu orase de marime asemanatoare descoperirea unuia este pentru mine o incantare. Trecand peste aceasta introducere, deloc gratuita, incep sa il descos pe Adi care are si ceva iesiri in afara. Ma intereseaza in principal tura lui din 2008 pe Aconcagua. Acest munte este un obiectiv al meu in anul ce va veni.In aceasta conversatie inghitim poteca:

ce ne apropie de cabana Malaiesti:

 

Aici ne infruptam din bucate stropite cu ceai. La invitatia noastra ni se alatura la masa un cetatean cu care ne-am intalnit pe drumul de la Busteni spre Malaiesti. Tinerel, echipat corespunzator.Purtand insa un ham de catarat, de care atarna o carabiniera si un 8 plus doua selbst-uri. L-am intrebat de ce poarta la vedere toate cele scrise mai sus iar unul dintre raspunsuri merita aflat. Cu ajutorul selbst-urilor a tractat colegi de drumetie. No comment!

O cam lungim si ne urnim catre hornurile Malaiestilor. Ceata si mai ales vantul preconizat in zona de creasta sunt tot atatea motive sa nu iutim pasul.

Trecem pe langa Bisericuta Malaiestilor, numita asa pentru ca vazuta din creasta dintr-un anume unghi te trimite la nava unei biserici.

 

Ne ingaduim unele momente de ragaz

Inainte de a urca prin hornurile Malaiestilor:

Si de a ne pregati termic pentru vantul ce ne va insoti in partea finala a urcusului catre varful Omu:

Ultima ora de urcus o facem intr-o imparatie a albului. Din cand in cand o rafala mai sanatoasa imprastie pentru cateva clipe si cativa metri ceata. Inaintam pe o linie intre marcajul turistic si linia de creasta, cu gandul la caldura si ceaiul de la statia meteo de la Omu.

Vreme de 45 de minute ne tragem sufletele in compania lui  Radu de la statia meteo aflata la cea mai inalta a(l)titudine din Romania.Un ceai indelung vorbit. Desi orele 16.00 in miez de ianuarie aici sunt doar -6 grade celsius. In privinta vantului inca nu a atins prognoza de ieri insa, ne spune Radu, in orele ce urmeaza o sa se intample asta.

Pe o ceata cu nimic mai prejos decat ceata cea de toate zilele din societatea romaneasca si ajutati de cea mai atragatoare dintre legi, cea a gravitatiei coboram pe valea Cerbului. Prima jumatate de ora orbecaind insa cu sansa pentru ca intunericul sa ne afle cu putin inainte de a intra in padure.

O ultima privire catre vaile nordice ale Costilei:

Relaxarea, oboseala si neatentia sunt factori care te pot face sa intelegi legea gravitatiei. Asta constat eu undeva la varsarea vaii Caldarilor in valea Cerbului, pe malul opus acestei confluente. Cativa metri care mi-au dat cativa fiori si tot ceea ce a urmat dupa.

Apoi portiunea finala prin padure. Pana la poiana Costilei incaltat cu plasticii am avut senzatia ca mai bine calcam pe oua avand pe bocanci si coltarii. Cu o frontala care isi dadea ultimele sfortari si cu o poteca plina cu gheata deseori bine ascunsa am avut deseori senzatia ca picioarele mele si-au proclamat independenta fata de restul corpului.Uneori cu figuri demne de un patinator rus, alteori cu atata bafta incat ma gandesc ce am mancat la micul dejun ajung in poiana Costilei. De aici prin plaiul Fanului in drumul ce leaga Busteni de Gura Diham. 

Lada Niva.Alifantis.Carlsberg.Cipsuri.Medalion.Munte.

Pe final pentru cei de formatie mai putin umanista (profesional) ori romantica iata cate ceva din  GPS-ul Garmin al lui Adi. 

ceva legat de distanta

si ceva legat de timp:

Aaaa! Uitam.Banc aflat pe valea Cerbului via-nashu':" Culmea fidelitatii. Sa fii la a treia nevasta si la aceeasi amanta"