4,3,2.

De la fluierul de final au trecut mai bine de trei  săptămâni, răstimp în care de câteva ori mi-am spus că dacă nu scriu despre acest subiect voi risca ca acesta să fie diluat de rutina cotidiană. Întâi am vrut să-l fi scris sub imperiul febrei musculare postultramaratoniste. Apoi la nici trei zile, în miercurea ce a urmat, aflându-mă pe valea Obârşiei m-am întâlnit cu un posibil titlul al postării. "Mic îndreptar despre cum  să te dregi după un ultramaraton". Au mai trecut alte zile şi nimic-nimic. Aşa că iată-mă, în a doua decadă a lui Cuptor, încercând să urnesc carul din tina ultimelor săptămâni.Voi încerca să mă situez între abordarea cronicărească şi cea pitorească.
Aşadar, pentru al patrulea an consecutiv, mă aflu printre figurile care urmau şi ele sa ia startul la editiţia a V-a a Marathonului 7500. O parte dintre acestea îmi erau deja cunoscute de la alte aglomeraţii matinale.

Numărătoarea inversă şi iarăşi se strecoară în pluton sindromul Strechea. Mă întreb cum şi cine dracului (se) goneşte în asemenea hal? Binenţeles că mă întreb asta în timp ce gonesc alăturea de strechişti.Întrebarea piere repede în faţa primului urcuş. Răcoarea dimineţii începe să fie asezonată cu gâfâieli. Ajungând în şaua Lăptici îmi vin in minte primele doua întrebări cretine. "De ce nu au trasat o trecere de pietoni aici? Cum ar fi sa te loveasca un burtos, chel, tatuat pe antebraţ cu chinezării şi  cu ceafa împănată, cu gipanu trecut pe gaz şi cu volanul pe dreapta,înmatriculat în Bulgaria?". Admirat de astrul solar îmi găsesc un ritm şi trec de şaua Dorului iar dupa 3h09min intru în cabana Piatra Arsă să-mi cumpăr o cola. Un gospodar guraliv mă intreabă una-alta legat de cursă şi las în urmă constatarea acestuia referitoare la ceea în ce intrasem. Către ceilalţi gospodari din grup: "Bă, ăsta aleargă cât fac eu cu maşina de acasă până la Ploieşti!". Ies din cabana bând cola şi cu altă întrebare cretină. "Unde kilu' lu' Udi stă gospodaru?". Printre jnepeni suntem prinşi de o echipă de mixt,Andrei şi Loredana,apoi pozaţi de Silviu Bălan.

Nu mă descurc prea bine cu beţele aşa că mi le prind de rucsac şi o iau la trap pe poteca Jepilor Mari. O scurtătură ne aduce şi o scrutătură de la două echipe ce ne ştiau în spatele lor şi ne regăsesc la punctul de alimentare dintre Jepi. Aici stau minute bune. Lamâie, apă şi energizant. Încerc să conversez cu un concurent ce-şi îndesa cu spor in gură bucăţi de slană. Acesta este prea ocupat cu formarea bolului alimentar. Coechipierul mă zoreşte şi cu un chef de muncă similar cu al bugetarului într-o zi de vineri încep urcuşul pe valea Caraimanului.Prima mea cumpănă. Ajutat şi de muzichia de la purtător urcuşul îmi pare la graniţa dintre obligaţie şi abnegaţie. Dincolo de jumătatea acestuia suntem depăşiţi de SiS Adventure. Comparând cu ediţiile anterioare, când Cornelia şi Silvia ne depăşiseră deja în aceasta porţiune a traseului, tragem concluzia ca ne mişcăm mai cu talent. Că doar nu-i politicos să consider că au mai îmbătrânit fetele! La ieşire din Jepi Silviu Bălan mă pozează. Sau... mă trage în chip. Vorba bunicului de la Maramu'.

  No, nu-i aşe că-s fain, după 6 ore şi ceva de cursă? Ieşit zâmbitor din valea Caraimanului mă întâlnesc cu primele crampe.Musculare. Asta mă determină să reconsider cursa. Şi să fiu intersectat cu gândul unui posibil abandon.Pentru al treilea an consecutiv! Îi dau repede un ignore şi după ce, la Babele, Petru doctorul Salvamontului Dâmboviţa (să trăieşti finuleee) îmi confiscă crampele cu un spray cobor catre Peştera. Cu gândul să-mi umplu foalele. O ciorbă a la Cătălina (saru-mâna) urmată de ceva paste cu brânză şi de o pauză de 45 de minute. Contabilizasem 31 de km.şi eram pe locul 17 din cele 46 de echipe masculine.
   Au urmat apoi ore de cursă ce ne-au purtat pe potecile din jurul vârfului Omu. Într-o telegramă ar suna aşa:Alexandru Porancea.Stop. Întins pe Cerb.Stop. Scurtătura veche spre Gura Diham.Stop.Crampe,nou episod.Stop.Echipa Green Runners. Stop.Apus de soare. Stop.Nu Delavrancea. Stop.Pe Bucşoiu. Stop.

My body is a cage. Stop.De 5 ori. Stop.Peter Gabriel.Stop.Jacheta mea North Face.Stop.George Porancea.Stop.Pauză.Stop.Ciorbă excelentă.Stop.Salvamontiştii brăneni.Stop.Cosmin şi Cătălin(1)Triunghi galben.Stop. Să-mi  *** ****.Stop.Popas la un foc pe Gaura.Stop.Renunţare?Stop. Omu în ceaţă.Stop.Halva divină.Stop.Hooo Dorina (2).Stop.
Nea Niculae(3).Stop. Crampe,episod final.Stop.28 de ore si 34 de minute.Stop.

Peste şi prin toate crampele cursa asta mi-a întărit nu numai muşchii, ci şi convingerea că o asemenea ispravă işi are frumoşii ei nebuni (deşi nu apreciez opera lui Fănuş Neagu). Că cel de lângă tine trebuie sa îl simţi lângă tine. Că mai vreau. Da Cosmine(4), ai citit bine.Mai vreaaau! Că am un zâmbet minunat la final de cursă. Nu-i aşa?

 Note:

1= Cosmin Coca şi Cătălin Toda.

2= o vacă de la stâna din Guţanu.

3=baciul de la stâna din Padina.

4=Cosmin Coca.

P.S. Pentru că misoginism rimează cu narcisism...o ultimă poză:

 Încă un P.S. Titlul postării. 4 ultramaratoane 7500 la care am luat startul. 3 curse filmate. 2 încheiate.