"Buna sa-ti fie inima!"

Cateodata am aceasta pornire. O consider uneori calitate,alteori defect. Sa condensez, extrag, arhivez, reduc ori sa plasez intr-un sistem de coordonate multiple, personalizate ce am trait,simtit  intr-o iesire la munte. Se intampla sa le pot "imbutelia" in sticlute mici, asa ca pentru esentele tari. Cu cat procesul de imbuteliere este mai rapid cu atat persistenta parfumului este alta. Tine aproape o vesnicie si ii simt seductia si forta mult mai indelungat.Iar daca imbutelierea are loc la locul faptei atunci ma simt fericitul posesor al unei sticlute-unicat. Despre ultimul meu "trofeu" voi sa scriu in cele ce urmeaza! Are deja o eticheta, titlul acestei postari. Locul realizarii, muntii Cernei. Ingrediente stiute si vazute si de altii: noroi ...dupa gust, peisaje ascunse sub voaluri de nori si ceata, mirosuri de inceput de Lume. Peste acestea se presara, unii i-ar zice noroc(cei mai grabiti), altii semn (cautatorii de intalniri-miracol) ceea-ce-asigura-ADN-ul sticlutei-unicat. In cazul acesta cuvintele unei batrane aduse de spate, ce se deplasa ajutandu-se de un bat si care s-a oprit sa ma priveasca si sa imi raspunda la salut.Pe coordonatele spatiu-timp plasez asta in satul Bogaltin,jud.Caras-Severin, sambata 26 mai 2012, pe la orele 11.30-12.00.
Am sa incerc sa ma desprind de imaginea ce ma urmareste si sa imi amintesc si altceva legat de maratonul Hercules 2012. 44,5 kilometri. Muntii Cernei.

Ideea de a participa a incoltit  din luna februarie. Mai exact din 21 ale lunii. Prima zi fara tigari avea nevoie de o motivatie pe masura. Si mi-am zis in barbie :"Baiete nu mai tot baga gudron/ Ia mai bine un maraton". Este stiut ca este cel mai usor sa te lasi de fumat, eu m-am lasat de zeci de ori.Asa ca am amanat antrenamentele pana dupa ...Pasti. Intre timp cateva iesiri la munte insa nici una in care sa forjez motorul. Partea proasta a intentiei mele este ca ea a devenit in acest rastimp clamata si cunoscuta de ceva prieteni si cunostinte. Nu ca as fi avut o retinere in a ma da lovit, in a inventa o scutire in incercarea de a nu mai participa dar mi-am zis ca daca nu particip sunt mai vulnerabil la tigari. Asa ca in saptamana anterioara startului am inceput...mini-antrenamentele. Cativa kilometri pe asfalt prin oras. M-am ales in cele doua zile cu o mica febra si o batatura. Cu aceasta "pregatire" fizica am plecat la drum. Pe ruta Targoviste-Pitesti-Ramnicu Valcea-Tg.Jiu-Baia de Arama-Baile Herculane. Asa ca cel mai slab pregatit concurent s-a inscris cu o ora si ceva inaintea sedintei tehnice. Sedinta la care am asistat in primul rand, asa cum uneori la scoala ma asezam in prima banca si luam expresia aceea de elev silitor si cunoscator cand eu eram tufa de Venetia. Odata inscris mi-am definit si scopurile. Sa-l termin intreg, in limita admisa de organizatori (10ore) si sa filmez cate ceva. In noaptea de dinaintea startului intrebarile si grijile incep sa ma asedieze. Asediul a durat intreaga noapte si, in ciuda ploii ce a cazut neintrerupt, somnul m-a prins abia inspre dimineata.
Startul. O multime pestrita, vesela pe un pod peste Cerna. AC DC. 5,4,3,2,1. In loc de parter maratonul Hercules 2012 incepe. Primi 2,3 km pe asfaltul umed, imi indes in urechi doapele si... Maiden.

 Traversez podul peste Cerna si capul mi se umple de prima intrebare. "De ce nu sunt la semimaraton?" Imi alung repede dracusorul de pe umar si ma agat de un "autobuz" ce parea ca are de gand sa opreasca in statii cat mai dese. Stiu ca am de urcat pana la primul punct de control,biserica Dobraia, inca 4-5 km si vreo 600 m diferente de nivel. Mintea imi este neaglomerata asa ca primeste o tema. O prima provocare. Noroi,lut sau tina. Indiferent de denumire el este la fel de prezent si de abundent. Pana sa ajung la Dobraia ma hidratez si mananc o felie de portocala la PR Cracul Teiului. Ma uit dupa un tei. Nu-l descopar iar  la craci renunt sa ma uit.

Dupa PC Dobraia si pana la Bogaltin adicatelea vreo 11-12 km traseul te imbie la fuga. Pe mine mai putin. Ma opresc sa mai si filmez si sa privesc orice fereastra deschisa in norii ce inconjoara zona de concurs. Astept un concurent cu gandul sa fac un tandem, sa mai schimbam o vorba, asa precum drumetii din calatoriile initiatice. Raspunde insa lapidar asa ca il parasesc. In fata mea la cativa zeci de metri un altul  imbracat cu un fas verde fosforescent. Pornesc in urmarirea acestuia. Sigur are un ochi de soacra tipul. Cum accelerez cum tipul face asta. Incepe sa alerge. Renunt la "tinta". Vad doua sate. Unul trebuie sa fie Bogaltinul.Un cioban vorbeste la telefon. Ma gandesc sa sun acasa. Aman asta pentru PR din sat. Postat langa biserica. 

Apa, energizant si portocala. Trec pe langa 4-5 bastinasi. Lasa o clipa berile si aplauda. Le zic "pofta mare". Urmeaza piatra de incercare a maratonului. Urcusul pana in saua Ciumerna. Ma opresc la iesire din sat. Trag la soare. Scot gopro-ul. Iau cateva cadre. Alina din Pitesti  secondata de Raducu Florea din Bogaltin. Ea, 25 de ani. El peste 70. Ea pe jos, el pe cal. Ea cu bete, el cu mustata. Convins ca il pozez domnul imi spune cum il cheama dorind si el o poza. Stau la soare mai bine de 15 minute. Un gel energizant, apa, ceva fructe uscate. Mai trec 4-5 maratonisti. Stiu ca sunt in coada plutonului. Ma simt insa bine iar asta imi este suficient. Nu mai trag mata de coada si infasc betele. O iau...semivoiniceste la deal. Maruntesc drumul si ajung in PR Fantana Babii. Brusc imi revad tinta. Maratonistul-fosforescent-ochi de soacra. Tocmai ce plecase. Inca cateva minute bune, hidratare,filmare, telefoane. Km.22. De aici a urmat cea mai frumoasa parte a cursei. Pana in satul Inelet. Peste zona de creasta, scaldata in ceata. Ating punctul de maxima altitudine, saua Ciumarna. De aici ma reconectez la mp3-player. Si ii dau la vale si talpa. Ma simt excelent. Alerg asa ca un... sprit de vara. Imi vine sa nechez. Depasesc un tip. Dupa cateva minute ma opresc: "cadrul asta trebuie luat". Tipul trece, imi zambeste si imi comunica adresa de mail. O iau la talpa. Ajung in Inelet. Vad PR/PC. Nu mai vad insa poteca pe ultimii 50 de metri. O tai prin livada prin iarba necosita. O tipa din staff ma intampina si imi spune ceva de o descalificare! Ma intoarce pana la poteca si ajung pe intrarea oficiala.Acelasi ritual. Apa,fructe. De aici pana la Dobraia prin Prisacina as mai putea telegrafia: Glucoza.Noroi.Crampe.Popas.Noroi.Bolero de Ravel.Incurajari.Poteca inundata.Noroi.Tipul-fosforescent. Noroi.Incurajari.Wagner. De la Dobraia nu ma mai opreste nimeni. Gravitatia isi face treaba. Aud agitatia din vale. Ultimele serpentine,puntea si...primul meu maraton este amintire. 

8 ore,13 minute si 31 de secunde. Mult sau putin, nu importa pentru mine! Eu l-am pus intr-o coperta de unde imi zambeste acea batranica urandu-mi ceea ce va urez si eu voua "Buna sa va fie inima!"

P.S. Multumesc AlternativeTM  pentru bucuria oferita. Chapeau!

No, care-i Baiu'?.

La ora la care scriu aceste randuri sunt cuprins de o placuta mahmureala. Asa ca experimentez scrisul in conditii de "replici minore, posterioare seismului". Daca ar fi sa alegeti  un munte care sa va scoata treptat si discret din mahmureala, care ar fi acela? Calcarul Craiului, conglomeratul de Bucegi sau sisturile cristaline ale altui munte? Va propun asadar varianta ultima. Iar in locul remediilor zemoase si bogate in grasimi vin in intampinare cu o tura de cateva ore prin muntii Baiului.
Baiului a.k.a. si muntii  Garbovei. Aflati in vecinatatea Bucegilor de care-i desparte valea Prahovei si eclipsati de acestia de la vest si nu departe de alt munte "rival" Ciucas cam pe la nord-est, muntii acestia blanzi i-am comparat multa vreme  cu fosta mea colega de gimnaziu, Predica Lacramioara. Care era si grasa si urata, asta conferindu-i postura de  tinta a  mistourilor mele si a altor colegi.

Va propun asadar sa va rezolvati mahmureala cu un scurt circuit, asa ca un sprit de vara, prin acesti munti. Daca vii dinspre sud si vrei sa scapi si de zgomotele civilizatiei cat mai grabnic alege drept poarta de intrare in masiv orasul Sinaia.

In continuare va prezint prima mea isprava in muntii Baiului, pe care i-am trecut, pana la aceasta drumetie, la categoria "munti de facut ca babaciune", i-am privit cu interes mai ales in lunile de toamna atras de betia (iarasi o betie) de culori din padurile Baiului.

Parasesc Sinaia, imediat ce traversez ,in asta ordine, D.N.1,raul Prahova si magistrala feroviara 300 si imediat ce se incheie asfaltul. Pe o tabla mancata de rugina esti instiintat ca te afli in drum spre cabana Piscul Cainelui. Punctul albastru insoteste drumul forestier. Tai cu voinicie serpentinele si ajung in preajma fostei cabane turistice, acum proprietate privata.Zgomotele din vale se aud din ce in ce mai putin, pe masura ce urc pe Culmea Cainelui. Cand abia incep sa-mi regasesc ritmul si bucuria urcusului dau de alte zgomote. Un buldozer deschide un drum mutiland peisajul.Ferindu-ma de cativa bolovani ce o iau la vale depasesc  pentru intaia oara in viata mea un buldozer pe o poteca turistica marcata.Ajuns in muchie ma bucur iarasi de liniste, de aerul proaspat si de vestitorii primaverii.

Parca pentru a confirma ca nu am gresit traseul undeva pe la jumatatea muchiei Cainelui apar patru zavozi. In goana. Se opresc latrand cateva clipe si apoi o zbughesc de unde au venit. Pasesc gratios printre gentiane, ghiocei si alte minuni ale primaverii. Dupa ce merge tangent cu o  padure de larice sau zade, una din cele mai intinse paduri pe care le-am vazut, poteca larga se apropie de creasta principala a masivului. Trec pe langa o stana abandonata de ceva ani.

Asta ma face sa regret ca mi-am uitat acasa player-ul. Una din radacinile arborelui meu genealogic cerea musai  sa fie udata cu asa ceva: http://www.youtube.com/watch?v=z9dEsxqI8Lc&feature=related 
Ies rapid din acest impas ajungand in creasta principala a masivului, undeva intre varfurile Vornicului si Draganului.Posibil ca acesti doi munti sa fii apartinut unui anume Dragan, vornic. Iar de frica lui Voda sau a dusmanilor (stiut este ca maneaua a aparut ca gen muzical in Orient unde numarul dusmanilor la mia de locuitori era net superior Occidentului papistas ori protestant) sa fi botezat asadar cele doua varfuri cu numele ce le au si azi.

De pe cota maxima a turei de azi imi arunc privirea asa cum Zeus si-o arunca asupra partii femeiesti, nemuritoare si muritoare, de la inaltimea Olimpului sau.Catre abruptul prahovean:

 catre zona estica a muntilor Grohotisu si Ciucas:

Din varful Draganu prind un plai vestic si galopand pe langa o stana acoperita cu o tabla noua si printr-o padure plina de peturi si alte ambalaje provenite de la stana ajung la drumul forestier de pe valea Rea si in numai o ora langa un rau plin de peturi si alte ambalaje ce provin de la stanile urbane ce se afla de-a lungul lui. Raul Prahova imi ofera cea mai apropiata imagine de tabelul lui Mendeleev. Ma gandesc la acei minunati voluntari de la "Let's do it Romania" si alte actiuni asemanatoare. Cu lehamite as schimba sloganul in "Let's fuck it Romania". O spun in soapta, sa nu ma auda Predica Lacramioara. Pe care nu  am vazut-o de atatia ani si care m-a surprins cat de mult a slabit si ce bine arata. Ii arunc cateva bezele si ii promit ca am sa o mai vizitez.Un octombrie cu Predica Lacramioara. Suna minunat!

Panadoliada

Am descoperit muntii acestia destul de tarziu, in ciuda proximitatii. Prima oara m-am si ratacit in ei. Nu aveam habar de gore-tex, de holofibra, de fibrobar si altele. Inca nu iesisera ciobanii din vai catre creste si nici Ion Iliescu  nu iesise la primul mandat  prezidential, din cele trei.Era asadar pana-n Duminica Orbului a anului 1990. De atunci i-am strabatut indeobste iarna, deseori gasind adapost in stane. O singura data cu cortul.Acum trei ani. Isprava o poti citi aici: http://carpediemtv.blogspot.com/2010/11/royal-beach.html
Asadar in Leaota incercand acelasi traseu. Si aceeasi campare pe varful Leaota. Am pus in ecuatie anii in plus de la iesirea anterioara, mai putin kilogramele in plus din rucsac si deloc gradul ori gradele peste temperatura obisnuita a corpului.

 Alaturea de Luca, Iulian si Dragos am purces pe langa pestera Rateiu, prin cheile cu acelasi nume pe urmele unora ce avusesera drept tinta cantonul forestier Rateiu. Nu stiu cum reusesc insa, la putina vreme, ne afundam in zapada pana la brau in incercarea de a iesi dintr-o doboratura, in traversarea unui valcel. Este deja ora 13.30 si tinta de astazi imi pare mai indeparatata decat varianta de a ne fi intalnit cu un grup de suedeze singurele, evident cu sanii mari.Cu multi de chiu si mai multi de vai sapam, cu schimbul, transee pana-n muchia Creasta Lunga. Ies in gol alpin cu stomacul gol pe la orele 15.30. Caut din priviri suedezele. Au urmat  cateva sute de metri pe muchie. Metri in care nu stiu ce m-a incins asa de tare. Gandul ca pot rata suedezele, sudalmile cauzate de refuzul stratelor de zapada de a ma sustine ori faptul ca am ajuns la pragul temperaturii de fierbere? Ori tustrele!

Cele trei motive au actionat precum trei pietre de moara. Am luat astfel decizia sa montan tabara de corturi in prima treime a Coamei Lungi, nu departe de liziera padurii.Undeva pe la 1500-1600 metri altitudine. In timp ce Dragos si Iulian pregatesc brazdele de primavara cu greu reusesc sa ma tin pe picioare. Ma simt in pline dusuri scotiene iar voiosia camarazilor imi sustine fragil moralul.Tot ce-mi doresc este ca tabara sa fie gata, primusul sa fiarba apa topita din zapada pentru ceai. Mult ceai si sa ma dedic sacului de dormit.

Imi iau asadar, asezat pe isopren, pozitia de cronicar. Aflat in ariergarda grupului privesc fara remuscare ori nostalgie catre zona inalta a Leaotei. Pana in varful Leaota pare o vesnicie. Si daca as fi fost in maxim de forma as fi ajuns pe intuneric pe varf. Iar de montat cortul pe intuneric nu-mi mi-ar fi ars. In veci.

 Doua supe, urmate de ceai din belsug si ma retrag in vastele apartamente. Este abia ora 18.00 si perspectiva unei nopti atat de lungi nu ma incanta.Triumviratul cu care impart aventura are chef de facut poze. Asa ca, mizand pe lipsa mea de reactie ma pomenesc cu sarcina de a lumina vastele apartamente vreme de minute bune.

Inghit cu speranta doua pastile de panadol si adopt pozitia fetusului. Proximitatea cortului in care se afla Iulian si Luca implica si sa fiu martor la sforaiturile unuia si la fobia altuia. Tradusa prin intrebarea "Care esti acolo,ma?". De doua ori la interval de cateva minute. Imi vine sa-i raspund "nu trage dom' Semaca...sunt eu Lascarica..." Nu reusesc sa dorm si undeva pe la 3 ale diminetii sunt cuprins de frisoane. Tremuratul secondat de clantanit dureaza minute in sir. Apoi atipesc si ma trezesc intr-o lumina limpede si orbitoare.Nu ma aflu inconjurat de nicio virgina, fie ea si suedeza.Asadar nu ma aflu in Rai(ul) musulmanilor. Altfel Dragos nu ar dormi insensibil. La fel ca ceilalti doi din cortul vecin. Ies din cort atat de proaspat si bine dispus precum vremea de afara.

Intreaga Coama Lunga, varfurile Rateiului si varful Leoata sunt tot atatea chemari la miscare. Imi fac simtita starea prin indemnuri revolutionare pigmentate cu descrierea peisajului. Cu greu cei trei se urnesc, in viteze diferite. Asa ca strangem tabara unde lasam in urma numai niste foi de ceapa, ceva coji de portocale si...raceala mea.

 Se simte ca este o alta zi.Un soare ce vesteste si aici sfarsitul iernii, o crusta solida de zapada, pe alocuri inlocuita de portiuni  de iarba si piatra. Aparute parca pentru a te imbia la odihna si belvedere. Si dai cu odihna si belvedareala pana cand din sud se insinueaza o patura de nori care ne surprinde intre varfurile Rateiului si cel al Leoatei.Iarna pe varful Leoata ai sanse mult mai mari sa intalnesti un grup de suedeze decat sa ai cateva minute de acalmie, fara vant, nor si ceata. Asadar pe la orele 14.00 parasim in graba varful, schifuiti de vant.

Aleg sa cobor catre est de-a lungul muchiei Rateiului. O coborare destul de rapida pe un traseu (re)marcat proaspat cu momai. Pana in preajma stanei Ratei nu intampin dificultati legate de stratul de zapada. 

 Arunc o ultima privire catre zona inalta a masivului. Poate o sa-l mai strabat in vara asta. In iunie , cel mai probabil, pana sa urce pastorii. Mai exact cainii acestora. Si cand infloreste bujorul de munte iar intreg masivul este rosu aprins. Hmmm. Ce idee mi-a venit. Sa imi cante "Luna Amara" in creasta Leaotei. "Rosu Aprins",evident. http://www.youtube.com/watch?v=ZowOn6MYKbk
Doua panadoluri m-au salvat. Celelalte doua ramase in rucsac le-am luat acasa. Dupa doua zile. Alaturi de alte medicamente. Raceala mi se lipise de bocanci, asadar.